Recenzii

Recenzie „Studiu despre otravă. Cronicile din Ixia. Vol.1” – Maria V. Snyder

Recenzie

  • Titlu: Studiu despre otravă. Cronicile din Ixia. Vol.1
  • Autor: Maria V. Snyder
  • An apariție: 2018
  • Nr. pagini: 448
  • Editura: Leda Edge

La un moment dat, după ce cartea a fost lansată, a fost foarte populară si discutată în grupuri și pe paginiile de recenzii. Acum, la mai bine de 2 ani am decis și eu să îi acord o șansă iar cu ajutorul Libris am ocazia de a vă prezenta părerea mea despre roman.

Că tot avem noi o vorbă în popor, pleonastică ce e drept, dar asta e, să începem cu începutul, deci cu primele pagini și cu o impresie generală. Mi-a plăcut faptul că Maria Snyder a reușit să incorporeze o hartă a povestirii, pentru că mi-a fost mai ușor să înțeleg reperele spațiale-temporale ale firului narativ și să privesc totul cu o manieră obiectivă.

În primele pagini ne lovim de o caracterizare sumară a personajului principal, Yelena Zaltana , care este închisă în temnița castelului de aproape un an, după ce a fost prinsă că și-a omorât superiorul, fiul generalului care răspundea de districtul militar în care ea creștea. Este orfană, neavând nicio familie care să țină la bunăstarea ei, aceasta fiind o armă ușor manipulabilă când la orizont apar scânteile unei revolte care vor mocni într-un adevărat război. Fata este urmărită pe de-a lungul întregii șederi în închisoare de amintiri dureroase ale experimentelor și umilințelor pe care le-a trăit cât timp a crescut în orfelinatul Districtului Militar 5.

Sentința ei este moartea, așa cum prevede legea. Nu contează că acțiunile ei au fost justificate și că a pus siguranța ei pe primul loc.

Dar, la capătul tunelului se zărește o luminiță când Șeful Spionilor, Valek, îi acordă șansa de a deveni degustătoarea comandantului suprem. Să moară în ștreang sau să își amâne sfârșitul și să fie otrăvită mai târziu, pierzându-și astfel viața? Ce poate pierde acum când nu mai are nimic?

„Negrul și roșul erau culorile comandantului suprem Ambrose. Teritoriul Ixiei fusese împărțit în opt regiuni, denumite „districte militare”, fiecare fiind condusă de către un general. Uniformele oamenilor din cele opt districte erau identice cu acelea ale comandantului suprem, cu excepția culorilor. O îngrijitoare care purta o uniformă neagră cu romburi mici, purpurii, pe sorț lucra, așadar, în Districtul Militar 3, sau DM-3, cum i se mai spunea, prescurtat.”

Acceptând oferta, află că nu doar otrava din mâncare reprezintă o amenințare pentru viața sa. Generalul Brazell, conducătorul DM-5, este furios că Yelena a scăpat cu mâinile curate după ce i-a ucis fiul și caută moduri să se răzbune. Între timp, Valek, Șeful spionilor, o pregătește pe aceasta astfel încât să recunoască orice otravă posibilă. Un antrenament lung și chinuitor, care îi va testa atât limitele fizice cât și morale.

Atunci când toți o privesc ca o ucigașă, fata află ca găsirea unor aliați este aproape imposibilă. Totuși, Valek o ia sub aripa lui protectoare și încearcă să o țină cât mai ferită de probleme și de intrigile din interiorul castelului. Rece și cu un ego aproape tangibil, Mai Marele Spionilor, începe să nutrească sentimente pentru degustătoarea noastră, și ce să vedeți? Și Yelena se îndrăgostește pe parcurs de acesta.

Însă povestea lor este umbrită de conflictele ce iau amploare. Valek trebuie să aibă grijă de comandant și să îl pună pe primul loc, dar sentimentele lui pentru Yelena îi umbresc judecata. Cei doi vor trebui să se unească pentru a salva tot ce iubesc, inclusiv pe ei doi, pentru că viețile tuturor sunt în pericol și amenință să se destrame alarmant.

„— Iar eu, unul, pur si simplu, detest scurtăturile.

—De ce le detești? l-am întrebat. Nu va trebui să te mai supui tu însuți riscurilor.

Am regretat că spusesem cuvintele acelea chiar în clipa în care mi-au ieșit pe buze.

Privirea lui Valek era de-a dreptul ucigătoare de acum.

—Pentru că știu din proprie experiență că scurtăturile duc, de obicei, la moarte, a șuierat el.”

Nu o să fie ușor, mai ales că Yelena află că deține puteri magice, iar în țara ei acest tip de persoane sunt persecutate. Se pare că moartea o urmărește lanț pe eroina noastră orice ar face. Nimeni nu trebuie să afle de ce este în stare, nici măcar Valek. Problema se complică deoarece Mai Marele Spionilor este imun la magie și chiar simte un magician atunci când este în cameră cu el și își folosește puterile. Fata nu este antrenată, nu are habar cum să își controleze puterile, deci totul devine o misiune contra cronometru până când acestea vor exploda și ea va trebui să fugă.

Dar, fuga ei este imposibilă deoarece este legată de castel. Este otrăvită pe viață, iar în fiecare dimineață pentru a rămâne vie trebuie să bea o sticluță dintr-un antidot necunoscut. Și singurul care cunoaște formula este însuși Valek. Reușește totuși să câștige simpatia a doi soldați din garda comandantului, Ari și Janco, care îi vor fi sprijin moral și care o vor învăța cum să lupte pentru că viața ei o să depindă de asta.

„Alegerea mea nu apărea în niciunul dintre scenariile lui Valek. Alegerea mea era să mă aflu într-un loc unde viața să nu-mi fie în pericol. Alegerea mea era să mă aflu acolo unde șeful meu să nu fie un asasin, iar o persoană necunoscută să se străduiască să-mi facă viața, oricum agitată, și mai complicată decât era. Alegerea mea era să îmi capăt libertatea. ”

Finalul mi s-a părut puțin cam grăbit, sentimentele dintre ei, Yelena si Valek, mi s-au părut cam forțate dar nu e neapărat un lucru negativ. Era oarecum de așteptat ce o să se întâmple și care o să fie deznodământul, dar firește, nu pot zice mai mult de atât pentru că trebuie să aflați singuri.

Studiu despre otrava. Cronicile din Ixia este o carte relaxantă, cu pasaje comice și o tensiune între personaje foarte mare, astfel încât să te facă să o citești cât mai repede posibil. Mi-a plăcut și sigur o să citesc și volumul 2 și o să revin cu recenzia acestuia. Personajele bine conturate, intrigile și fantezia care se împletește cu realitatea i-au făcut un loc seriei în inima mea.

Este posibil să îți placă și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *