Recenzii

Recenzie Lacrimi de Îngeri de Ioana Dumitrăchescu

  • Titlu: Lacrimi de Îngeri-Dincolo de viață
  • Autor: Ioana Dumitrăchescu
  • Nr. pagini: 251
  • An apariție: 2018
  • Editură: CELESTIUM
  • Disponibilă: aici!

*Recenzie*

„Lacrimi de Îngeri” este un roman cu adevărat bulversant. Tot ce ține de această carte este tulburător: stilul de a scrie și de a exprima sentimentele, evenimentele relatate și personajele, și deși la început am rămas șocată de ceea ce se întâmpla și de intensitatea trăirilor personajelor, am descoperit într-un final profunzimea și frumusețea cărții. E destul de greu să vorbești despre o carte ca aceasta pentru că sentimentele tale, ca cititor, din timpul lecturării romanului, sunt extrem de diversificate.

Cartea este bine scrisă, plină de mister și situații neașteptate și este cu adevărat un roman de debut foarte bun, dacă reușești să-l înțelegi și să privești totul dincolo de întâmplările și trăirile oarecum ciudate.

Personajele sunt foarte diversificate, însă toate au ceva în comun: modul în care privesc și se raportează la iubire. Calitățile și defectele lor nu sunt atât de bine conturate, punându-se mult mai mult accent pe emoții și sentimente, ceea ce, cred eu, în raport cu acțiunea, este un punct în plus.

Consider că, prin această carte, nu s-a dorit să se pună pe hârtie neapărat o poveste sau să se evidențieze niște tipuri umane, totul fiind extrem de concentrat pe poveștile de iubire: împărtășite, neîmpărtășite, reale, dar și pe durerea și suferința pe care le poate așterne despărțirea de persoana iubită în sufletul unui om, sacrificiile pe care este dispus cineva să le facă în numele acestui nobil sentiment, dar și faptul că, în ciuda cuvintelor și uneori și a faptelor, iubirea adevărată va ieși întotdeauna la iveală, iar persoana în cauză va risca totul, fără să clipească, pentru celălalt.

„Nu avea de gând să o piardă vreodată. Asta ar însemna să se piardă pe el, pe sinele lui, căci fac parte amândoi din ea.”

„Așa sunt eu când iubesc. Nu pot să pricep, nu pot să las, nu pot să accept.”

„Viața nu se sfârșește niciodată. Doar oamenii o omoară netrăind-o.”

Povestea începe cu visul protagonistei, Alexandra, în care aceasta se întâlnește cu un băiat de care se îndrăgostește iremediabil și pe care, surprinzător, îl întâlnește următoarea zi în parc, așa cum i-a spus și în vis. Așa începe frumoasa poveste de dragoste dintre Alexandra și Florin, presărată în permanență de mici certuri, incertitudini și nesiguranță, și care este continuu umbrită de gelozie. Cristi, cel mai bun prieten al Alexandrei își dă seama abia după ce o vede cu unt alt băiat pe prietena sa din copilărie că îi împărtășește sentimentele și că întotdeauna a făcut-o, deși orgoliul și plăcerea de a o vedea cum nu renunță la el sub nici o formă, l-au împiedicat să fie sincer cu el și să o recunoască, măcar pentru sine, iar acum e prea târziu. Sau poate că nu….?

„Visele ne conduc de mână spre realitatea vieții noastre, atâta timp cât durerea nu ne sugrumă dorințele trupești.”

Misterul se ascunde de la prima la ultima pagină, iar situațiile neașteptate dau esență cărții și te fac să nu te oprești decât atunci când termini cartea, fără să te poți opri, deși poate nu ești de acord cu modul în care fac față personajele situațiilor și sentimentelor cu care sunt nevoite să se confrunte. Personal, de multe ori m-am surprins dezaprobând cele întâmplate, dar totuși cu dorința și curiozitatea de a vedea ce se mai poate întâmpla, iar după ce am terminat, am văzut rostul fiecărui eveniment în transmiterea cât mai clară a ideii în ceea ce privește iubirea și totodată suferința.

„Infinitul nu poate fi infinit dacă alegerile sunt limitate.”

„Mâine? Ce cuvânt sacru, mâine. Prezentul este singura realitate.”

Mi-a plăcut această carte, deși m-a bulversat, și o recomand atâta timp cât există suficientă răbdare pentru a o înțelege și savura la adevărata ei valoare.

Este posibil să îți placă și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *