Recenzii

Recenzie „Invitația la vals” de Mihail Drumeș

  • Titlu: Invitația la vals
  • Autor: Mihail Drumeș
  • Editura: Art
  • An apariție: 2011
  • Nr. pagini: 320
  • Disponibilă: aici!

Apărut în 1936 și publicat în peste 30 de ediții, Invitația la vals, romanul semnat de Mihail Drumeș, a devenit unul dintre cele mai apreciate titluri ale literaturii interbelice. Marcată de o scriitură sensibilă, povestea dintre Tudor și Mihaela se desfășoară sub auspiciile unei iubiri tulburătoare, măcinată de excese emoționale, gelozie și jocuri ale seducției.

Tudor, tipul cuceritorului pentru care femeia nu mai reprezintă un mister, își pune în minte să o seducă pe Micaela, trimițându-i scrisori de dragoste, fără a-și recunoaște nicio clipă iubirea pentru fată. Tânăra studentă, aparent neclintită în fața declarațiilor curtenitorului său vecin, se trezește atrasă într-un joc al voluptății ale cărui reguli îi sunt necunoscute. Dragostea celor doi protagoniști, prinși în vertijul pasiunii, este o continuă luptă de cucerire, devoratoare și autodistructivă, care nu le oferă nicio clipă de liniște.

Iscusința lui Drumeș constă tocmai în această capacitate a scriitorului de a crea imprevizibilul, de a oferi cititorului neașteptate răsturnări de situație într-o poveste în care disperarea își joacă rolul principal alături de protagoniști.

*Recenzie*

„Invitația la vals” de Mihail Drumeș este un roman de dragoste căruia cu siguranță nu-i lipsește suspansul, deși începe fix cu sfârșitul, și deci n-o să vă dau un spoiler afirmând că este o poveste pe cât de frumoasă, pe atât de tragică. Aveam așteptări mari încă de la prima pagină, căci am tot auzit că este o poveste interesantă și apreciată și pot spune că s-a ridicat într-adevăr la nivelul așteptărilor. Mai mult de atât, este o carte care m-a făcut să realizez și mai bine, cât de diferit pot privi două persoane o carte, cât de diferit poate fi privit mesajul, și ce detalii sau nu va considera fiecare că sunt importante.

Totul începe la o petrecere, când studentul la medicină, Tudor Petrican, un băiat extrem de inteligent și orgolios, căruia îi plăcea să dețină controlul, făcând aproape o pasiune din a se despărți de iubitele lui, pentru a le vedea pe acestea cum îl imploră să se întoarcă la ele, o întâlnește pe Mihaela, alături de care dansează un vals, fată cu „ochii ca niște luceferi”, dar căreia nu i-a acordat nici un pic de atenție, fiind cu totul captivat de o studentă poloneză care îl admira.

Cu toate acestea, reîntâlnirea cu ea a fost destul de surprinzătoare, căci se pare că locuiau în același bloc, și deci întâlnirile întâmplătoare erau inevitabile. Tudor și-a propus să o cucerească și pe această fată, la fel ca pe toate celelalte, însă Mihaela era extrem de diferită și deci Tudor a fost foarte șocat văzând că tânăra nu îi cade la picioare, așa cum era el obișnuit. Ambițios și extrem de orgolios, Tudor face tot posibilul să o câștige pe frumoasa Mihaela, bazându-se pe faptul că aceasta se va îndrăgosti nebunește de el, însă el va rămâne indiferent și rece ca până atunci. Cu toate acestea, oare se va îndrăgosti și tânărul student la medicină cu adevărat? Va simți el oare gustul propriei otrăvi?

„Iubirea e nesățioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulțumindu-te doar cu ceea ce-ți oferă.”

Personajele sunt deosebit de complexe, diferite și totuși asemănătoare, dacă ne referim strict la protagoniști. Atât Tudor, cât și Mihaela, sunt extrem de orgolioși, fapt pentru care vor plăti destul de mult amândoi, însă sunt potriviți împreună. Povestea lor este extrem de realistă, căci înfățișează o față a iubirii pe care personal, nu am întâlnit-o în atât de multe cărți, o față departe de un univers perfect roz, în care îndrăgostiții trăiesc netulburați, ci ceva real, în care nu doar problemele din exterior sunt luate în considerare, dar și cele din interior. Consider că „Invitația la vals” este un exemplu perfect pentru cum orgoliul mult prea puternic poate știrbi frumusețea unor sentimente cu adevărat pure și sincere, și poate aduce durere și suferință, deși dragostea există, romanul trăgând un semnal de alarmă în acest sens, dar într-un mod extrem de subtil și foarte frumos.

„Nici o răzbunare nu e mai cumplită, ca aceea care izvorăște din dragoste.”

„Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te îndoiești mai mult.”

Mihaela și Tudor sunt încăpățânați, și nu este de contestat faptul că au realizat că acest lucru poate reprezenta o piedică, mult prea târziu. Consider de asemenea că această carte oferă un exemplu cu privire la absența comunicării și unde poate duce acest fapt, fiind în același timp și un exemplu pentru cum, din iubire, o persoană poate evolua și crește enorm. În același timp, evoluția pe scara socială și recunoașterea meritelor nu e substituent pentru fericire, lucru pe care, de multe ori, oamenii îl uită.

O recomand, deși probabil era evident deja din ce am scris până acum. Este o carte deosebită și frumoasă, de un tragic inedit și foarte interesant conturat, care merită cu adevărat citită. Lectura nu este deloc complicată, personal am terminat-o în trei zile, dar este profundă, o carte din literatura românească care ar merita ceva mai multă atenție, zic eu.

Este posibil să îți placă și

1 Comment

  1. Excelentă recenzia! Mulțumim!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *