Recenzii

Recenzie „Frunze strivite” de Andra Martin

  • Titlu: Frunze strivite
  • Autor: Andra Martin
  • Nr. pagini: 146
  • An apariție: 2019
  • Disponibilă: aici!

Având o copilărie stranie şi bulversantă, cu momente ce depăşesc realitatea cotidiană, plimbând-o într-un imaginar pe care şi-l asumă, trăindu-l în totalitate, Ada se trezeşte sufocată de mediocritatea unei vieţi trăite în liniştea căminului unde locuieşte cu părinţii şi fratele ei mai mare.

În căutarea a ceva mai mult decât îi oferise viaţa în orăşelul în care trăise în ultimii ani, se reîntâlneşte cu un prieten din copilărie cu care nu ţinuse legătura, doar ca să descopere fiecare în celălalt o persoană diferită decât cea pe care o cunoşteau.

Găsindu-şi independența după care tânjea disperată, lovindu-se de alter-egoul ei, cu momente patetice sau, din contră, clipe care, în plinătatea lor, o obligă să se redescopere în totalitate.

*Recenzie*

„Frunze strivite” de Andra Martin este o poveste foarte interesantă și captivantă, pe care cel puțin eu am interpretat-o ca fiind profund psihologică. Nu este foarte bogată în acțiune, sau în personaje, însă stilul este aparte. Este o carte originală, și trebuie să recunosc că personal, nu am mai întâlnit o astfel de operă, deci a fost o provocare pe care mă bucur că am acceptat-o.

Cartea este organizată în trei părți, copilăria protagonistei, maturitatea, unde sunt de fapt mai multe fărâme de amintiri, și perspectiva unui bătrân anonim, observatorul de oameni, care dă cărții o notă abstractă și profundă.

„Să încercăm să zburăm, chiar fără aripi să încercăm să zburăm. Să încercăm și într-o zi nu se poate să nu ne desprindem de lut.”

Nichita Stănescu

Ada a avut o copilărie destul de zbuciumată și stranie, în memoria ei rămânând vii amintirile cu amicul său V., un băiat adoptat, care locuia acum cu bunicii săi, după ce și părinții adoptivi au murit, și care era în clasă cu fratele ei mai mare. Felul băiatului de a privi lumea era unic și special, iar în viitor, între cei doi se va lega o frumoasă relație romantică, interesantă, dar totuși lăsată în mister pentru cititori. Partea a doua a cărții am perceput-o ca pe un haos organizat, o succesiune de amintiri și întâmplări, fără un context clar precizat, dar care la nivel de mesaj aveau o legătură. Această organizare a amintirilor face lucrurile destul de derutante, însă și intrigante în același timp. Ultima parte în schimb este preferata mea, deși legătura cu protagonista este slabă, mesajul este foarte frumos și profund, lăsând loc atât de mister, cât și de interpretări.

„Cu ce viteză se îndreaptă stropii ăștia de ploaie spre propria moarte, ce naiv de repede, uitând să se bucure de existența lor dureros de efemeră!”

Au fost totuși să câteva lucruri pe care nu le-am agreat, faptul că uneori, parcă era mult prea dificilă legătura dintre amintirile din partea a doua, începând brusc și fără un context temporal măcar, era puțin dificil pentru a înțelege exact totul. De asemenea, povestea protagonistei nu are în sine o finalitate, nici pe plan psihologic, dar nici pe plan romantic, însă nu mi s-a părut că se creează nici un final deschis pentru cititor, deci povestea Adei rămâne parcă nefinalizată, deși ultima parte oferă o perspectivă extrem de interesantă.

Personajele sunt și ele interesante și diversificate, deși poate doar V. are un profil mai complex conturat, pentru celelalte personaje cititorul deducând în principiu trăsăturile, lucrurile fiind în acest caz, foarte subiective. Cu toate acestea, cele patru personaje care apar și care au un rol mai important, prezintă profiluri psihologice puternice și sunt diferite, paradoxale și misterioase.

„Întotdeauna m-au disperat ochii tăi mari. Când priveai însă luna plină părea că ți se revarsă o pace stranie în ei și doar atunci puteam să te privesc în ochi fără să roșesc, doar atunci îmi erau accesibili, îmi erai accesibilă. Se poate să fiu totuși un romantic.”

Titlul este de asemenea un element foarte interesant al cărții, care se potrivește perfect cu povestea, și sinceră să fiu, mi-a atras atenția încă din prima clipă. Așa cum v-ați dat probabil seama din ce am scris până acum aici, aceste frunze strivite sunt de fapt frânturile de amintiri și trăiri ale Adei, din care aceasta a învățat cât de puțin chiar și fără să-și dea seama. De fapt, privind din această perspectivă, cartea este extrem de realistă în ceea ce privește șirul gândurilor unui om, pentru că de multe ori, nu ne amintim decât lucrurile care într-un fel sau altul ne-am schimbat măcar un pic, ne-am făcut să realizăm ceva sau ne-am marcat în vreun fel.

Recomand această carte, însă pentru ai pătrunde mesajul și a vedea dincolo de elementele confuze și puțin derutante, cred că este necesară o analiză atentă, însoțită de lectură, pe care dacă aveți răbdare să o realizați, vă poate schimba radical părerea despre carte. Merită o șansă, pentru că este într-adevăr interesantă și originală. Se citește ușor, nefiind deloc complicată din acest punct de vedere, deci este o lectură relaxantă și plăcută, care vă poate ocupa în jur de două după-amieze.

„Blestemul nostru, al oamenilor, e că ni se pare că fericirea e imposibilă. Astfel, fiecare situație devine imperfectă, căci cum ai putea să vezi sau să simți ceva în care nu crezi?”

Este posibil să îți placă și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *