Recenzii

Recenzie „Carmen” de Andra Martin

  • Titlu: Carmen
  • Autor: Andra Martin
  • Nr pagini: 192
  • An apariție: 2019
  • Disponibilă: aici!

O carte în care lumea reală şi cea a viselor se confundă, punând personajele în situaţii în care se confruntă cu ele însele. Subconştientul lor se arată dezbrăcat, în bizaritatea lui totală, înstrăinând sau, din contră, apropriind ireversibil oamenii forţaţi la o sinceritate absolută. Carmen, studentă la litere, devenind Mara pentru o zi, se trezeşte “victima” unui destin ce nu-l credea posibil. Dar zarurile au fost aruncate.

Jonglând între planul real și planul oniric, arătând efectul celui de-al doilea asupra primului dar și invers. Pe tot parcursul romanului se observă în primul rând o evoluție a personajelor a căror viață ia o întorsătură neașteptată, deși semnele unui destin nicidecum mediocru se puteau ghici încă din copilărie.

*Recenzie*

„Carmen” de Andra Martin este o carte pe care am găsit-o foarte interesantă din toate punctele de vedere, cu un stil apare și o poveste intrigantă. Fără vreun reper exact, care să mă ajute să poziționez povestea undeva în timp și în spațiu, am perceput-o la început ca pe un fel de basm, o poveste care știi de la început că reprezintă imaginația cuiva, mai degrabă decât ceva real. Lecturând, mi-am dat seama că povestea lui Carmen, protagonista, este departe de a fi un basm, ci este o poveste ce îmbină planul oniric cu cel real, într-un cadru în care iubirea este liberă să înflorească și în care familia și relația dintre doi frați respectiv bunic-nepot capătă amploare.

„Orbirea voită e cel mai devastator tip de ignoranță.”

Totul începe din perspectiva lui Alexander, care, din cauză că s-a născut prematur în urma exploziei de la Cernobîl (cam acesta ar fi singurul reper temporal pe care îl avem, lucru pe care îl găsesc destul de incitant), are o putere de a simți pericolul și de asemenea, visele sale sunt protejate de invadatori de vise, precum fratele său mai mic, Eugen (și bunicul lor, avea aceeași protecție împotriva celor ca Eugen). Cei doi frați nu s-au înțeles niciodată, deoarece Eugen, folosindu-se de puterea sa, îi făcea iubitele să-l înșele cu el, fapt ce crea multe certuri între ei, dar și o lipsă de încredere și speranță în iubire, din partea lui Alexander. Acesta se întâlnește întâmplător cu o fată interesantă, alături de care stă la un pahar de bere, fată care își dă numele pentru acea seară, Mara, fată ce s-a dovedit a fi ulterior Carmen.

Carmen este o studentă care întâmplător, descoperă că are o abilitate specială, care îi permite să pătrundă în visele oamenilor, însă puterea este valabilă pentru un număr limitat de vise (spre deosebire de Eugen). Această nouă abilitate poate fi văzută atât ca o binecuvântare, cât și ca un blestem, însă asta depinde de Carmen. O vor bântui oare visele oamenilor necunoscuți pe care le invadează, va reuși oare să mai facă o distincție clară între planul oniric și cel real? Se va lega oare o poveste de iubire între Alexander și Carmen, și dacă da, va mai reuși Eugen sau va încerca măcar să-i despartă? Ei bine la aceste întrebări, puteți doar să vă răspundeți singuri, citind.

Personajele sunt diversificate și interesante, deși sunt extrem de puține, însă fiecare dintre ele are ceva aparte, mai ales persoanele a căror vise sunt invadate. Pe acestea din urmă le-am găsit foarte intrigante și misterioase, iar faptul că identitatea și povestea lor rămâne un mister, la fel ca pentru protagonistă, îl apropie pe cititor de trăirile, părerile și gândurile protagonistei (din perspectiva căreia este scrisă aproape toată cartea, cu excepție începutul). Un alt personaj deosebit, despre care, de asemenea, nu se spune foarte multe, este bunicul lui Alexander și Eugen, un bătrân extrem de înțelept, dispus întotdeauna să îi ajute pe ceilalți. Eugen este la început personajul negativ, dacă îl pot numi așa, însă are un potențial să se schimbe, să primească o a doua șansă, însă dacă va reuși cu adevărat să devină altcineva, rămâne din nou datoria voastră să aflați.

„Orice sentiment de fericire, oricât de puternic ar fi el, expus pe hârtie, își pierde nuanțele, profunzimea, pe când, o clipă de fericire imaginată apare în toate detaliile ei, puternică, clară, și uneori, mai sinceră decât însăși realitatea.”

„Ciudat cum sunt tot feluri de lucruri care te pot face fericit, dacă le dai voie, dacă înveți să le privești așa cum ar trebui.”

Alexander este un personaj romantic, cu un trecut care îl macină, dar un bărbat grijuliu și atent și în principiu, mulțumit de viața pe care o duce, iar Carmen este, din punctul meu de vedere cam cel mai complex personaj, cu frământări interioare destul de profunde și un profil psihologic interesant, deși, părerea mea rămâne că cele mai interesante și intrigante personaje, sunt de fapt cele secundare sau chiar episodice.

Recomand această carte, pentru că pot spune că povestea chiar mi-a plăcut, deși este destul de simpluță, fără extrem de multă adâncime, însă este plăcută și relaxantă, și în același timp te face curios să vezi ce mai urmează, cum se mai conturează povestea și ce tipuri de vise va mai invada Carmen, dar și ce efect vor avea acestea asupra ei, asta bineînțeles alături de povestea de dragoste ce se leagă. Surprinzătoare și intrigantă, consider că este o poveste care merită citită și care merită o șansă.

Este posibil să îți placă și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *