Recenzii

Pe aripile vântului – Recenzie

|Titlu: Pe aripile vântului

|Autor: Margaret Mitchell

|Anul apariţiei: 1936 / 2017

|Număr de pagini: 1300

|Disponibilă: aici!

Pe aripile vântului – Recenzie

Pe aripile vântului este o carte clasică stufoasă, dar care te lasă efectiv fără cuvinte. Este adevărat că dragostea predomină în acest roman simbol al literaturii universale, însă nu sunt tocmai de acord cu romantismul ei. Iubirea are nenumărate forme și eu nu consider că pe Scarlett O’Hara o caracterizează cea față de un bărbat.

Apărut pentru prima dată în 1936, romanul s-a făcut rapid remarcat și trei ani mai târziu exista deja Pe aripile vântului ca film, an în care povestea a și primit premiul Pulitzer.

Surprinzător este faptul că Pe aripile vântului are un autor de altfel necunoscut. Acesta e singurul său roman, iar asta se poate datora și vieții scurte a lui Margaret Mitchell, care a murit într-un accident de mașină înainte de a împlini cel puțin 50 de ani.

Este primăvara anului 1861, iar nouă ni se înfățișează o fată de 16 ani superficială, care nu reprezintă neapărat frumusețea din zonă, însă cu siguranță e cea mai fermecătoare, și a cărei vieți liniștite îi permite să se bucure de tot confortul.

Cu toate că e fiica cea mare a familiei, Scarlett duce o existență lipsită de griji, fiind răsfățata tatălui său și având oricând slavi la îndemână care să îi îndeplinească toate dorințele. Bineînțeles că zilele devin în acest fel anoste și singura plăcere sunt balurile, unde tânăra noastră poate flirta în voie cu băieții ce practic roiesc în jurul ei.

„Of, Doamne, de ce nu sunt măritată? […] M-am săturat să fiu veşnic nenaturală şi să nu fac nimic din ce vreau. M-am săturat să mă prefac că mănânc ca o păsărică şi să merg încet când aş vrea să alerg şi să spun că-mi vine să leşin după un singur vals când aş putea dansa două zile fără să obosesc. M-am săturat să zic: «Ce minunat eşti!» unor dobitoci care n-au nici jumătate din mintea mea şi m-am săturat să mă prefac că nu ştiu nimic, pentru ca bărbaţii să-mi poată povesti de toate şi să-şi dea şi aere făcând-o…”

Totuși, după cum era de așteptat, Scarlett îl vrea exact pe cel pe care nu îl poate avea: Ashley Wilkes. Atunci când află că el urmează să se logodească cu verișoara lui Melanie Hamilton, Scarlett hotărăște brusc să își declare sentimentele. Desigur că lucrurile nu merg așa cum fuseseră plănuite, iar, din răzbunare, fata îl convinge în aceeași zi pe fratele Melaniei să o ceară în căsătorie.

Războiul iminent nu le dă timp tinerilor să se cunoască mai bine, motiv pentru care la scurtă vreme după evenimentul petrecut la Doisprezece Stejari, conacul familiei Wilkes, au loc cele două nunți. Bărbații pleacă la război, iar femeile rămân să se consoleze una pe cealaltă.

Spre marea ei nefericire, Scarlett se pricopseşte chiar cu dușmanca ei de moarte, Melanie, care e mai mult decât hotărâtă să o trateze ca pe o soră. Și, ca tacâmul să fie complet, înainte de a pleca, Charles reușește să o lase însărcinată pe Scarlett. Așa că, la doar 17 ani, eroina din Pe aripile vântului ajunge văduvă și cu un copil pe drum.

Pe Scarlett O’Hara nu a interesat-o prea mult moartea tragică a soțului ei, pe care oricum nu l-a iubit nici cât negru sub unghie, însă, obișnuită ca femeie de lume, a deranjat-o profund să stea deoparte și să privească cum alții dansează și se distrează.

O văduvă trebuia să poarte rochii negre hidoase, fără cea mai mică garnitură care să le învelească; nu putea purta nici o floare, nici o panglică, nici o dantelă, nici o bijuterie în afară de broşele de doliu de onix şi colierele făcute din părul răposatului. Şi pe urmă, vălul de crep negru trebuia să îi ajungă până la genunchi, şi numai după 3 ani de văduvie se scurta până la umăr. Văduvele nu trebuiau să vorbească cu vioiciune şi nici să râdă tare, şi chiar când surâdeau, trebuiau să surâdă trist, tragic. Şi lucrul cel mai îngrozitor, nu trebuiau să arate că le place tovărăşia domnilor. Şi dacă un domn ar fi fost destul de prost-crescut să îi arate oarecare interes, ea trebuia să-l îngheţe cu o aluzie demnă, dar bine aleasă, la răposatul ei soţ.”

Între timp, războiul ia amploare, foamea crește de la zi la zi și resursele necesare traiului devin din ce în ce mai greu de procurat. Rhett Butler, un bărbat fără scrupule de 30 și ceva de ani, are o navă de transport şi face avere de pe urma situației economice a Sudului.

Cum ambițioasa Scarlett nu poate sta pe margine, îi intră în grații lui Rhett și numai afurisitul de doliu, spune ea, o oprește să pună mâna pe el și pe banii lui.

Burlac convins, Rhett se îndrăgostește totuși iremediabil de Scarlett. După a doua căsătorie nereușită a tinerei (nu numai că i-a furat pețitorul surorii ei, ci l-a și omorât prin acțiunile ei pe bietul om), reușește să îi șocheze pe toți cerându-i să se mărite cu el.

Relația lor cuprinde atât momente de extaz, cât și de agonie. Cei doi se aseamănă mai mult decât își dă Scarlett seama. Problema e că ea nu realizează șansa pe care o are la fericire și încă visează la Ashley, care, întors din război la o casă arsă din temelii, ajunge să se bazeze exclusiv pe ajutorul ei pentru supraviețuire.

Are Scarlett cu adevărat nevoie de un bărbat intelectual, cu idealuri și aspirații înalte, dar care nu e capabil să construiască viața de la 0 și să privească realitatea în față, sau îi trebuie un sprijin pe al cărui umăr să își poată lăsa uneori capul obosit?

M-a marcat ultima replică din Pe aripile vântului, pentru că Scarlett şi-a rămas fidelă principiilor naive până la final. A fost o femeie extrem de puternică din multe puncte de vedere, însă unele decizii încă o speriau și întotdeauna a căutat refugiu acasă, la Tara. Chiar dacă părinții ei s-au prăpădit, fata continua să caute acolo alinare, își lua din acel loc tăria de a trece peste orice obstacol.

„O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma-urmelor, e şi mâine o zi.”

Pe aripile vântului de Margaret Mitchell este una dintre cele mai emoționante cărți pe care le-am citit vreodată. Nu pot descrie multitudinea de sentimente pe care le-am trăit în această perioadă. Poate avea filmul 10 premii Oscar, fiindcă nu se compară cu emoția transmisă de rândurile înșirate pe foi.

Poate că Pe aripile vântului pare că prezintă o Scarlett O’Hara lipsită de inimă, avidă după bani, însă e important de reținut că ea a procedat astfel pentru a-şi susține familia și a uita de sărăcie. Nu e niciodată ușor să fii un promotor, iar ea a fost fără dubii unul al feminității. Într-o lume în care bărbații conduc, ea a arătat că femeile sunt poate chiar mai inteligente și mai iscusite.

Nu spun acum că toate acțiunile ei au fost bune, nici nu o dau ca exemplu de urmat. Tot ce afirm e că soarta ne cere de multe ori să luăm anumite decizii care ne schimbă universul pașnic. Fiecare face ceea ce crede că e mai bine și automat apar sacrificii. Oare câți dintre noi, puşi într-o situație similară, nu am fi reacționat la fel ca Scarlett?

De asemenea, pentru prima dată am văzut o altă față a Războiului Civil American. Acesta a însemnat pierdere nu numai pentru sudiști, ci inclusiv pentru cei a căror libertate s-a câștigat. Viețile negrilor erau simple și știau exact ce au de făcut, iar apoi, dintr-o dată, li s-a dus rostul. Normal că sunt împotriva slaviei, însă trebuie să nu ne ascundem de toate celelalte aspecte implicate într-un război.

Romanul Pe aripile vântului nu poate fi rezumat atât de simplu, într-o recenzie. Dacă aș începe să vorbesc despre toate evenimentele remarcabile din el, nu mi-ar ajunge 3 zile și 3 nopți. Asta ca să nu mai spun că Pe aripile vântului e plin de citate memorabile…

Eu am citit Pe aripile vântului într-un format care conține volumul 2 și 3 împreună cu volumul 1. Tu poți cumpăra la un preț mic Pe aripile vântului de la elefant sau Pe aripile vântului de la Libris. Mereu vei găsi acolo oferte speciale, de nerefuzat!C

Dana Mierluț

Eu sunt Dana și am 23 de ani în buletin, dar vreo 12 dacă ne luăm după minte, voce și înfățișare. Detalii!
Legat de partea profesională, sunt absolventă a Facultății de Științe Economice din Oradea și actuală masterandă. Numerele ar putea fi viața mea, însă, din fericire, cărțile nu le dau voie. Sunt o visătoare incurabilă în timpul liber, ca să nu mai spun zăpăcită și prietenoasă. Dacă nu sunt plecată la vreun proiect de voluntariat sau internship/curs, cel mai probabil mă găsiți cu o carte în mână. Îmi place și să scriu, fie că e vorba de recenzii, de povești sau de orice îmi trece prin minte.

Este posibil să îți placă și

1 Comment

  1. […] despre cărțile clasice, Jane Eyre e cea care reprezintă 100% genul. Pe aripile vântului, de exemplu, are treabă mai mult tangențial cu dragostea… cea pentru pământ de data […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *