Recenzii

Omul a uitat că trebuie să moară de Ioana Trif – Recenzie

Titlu: Omul a uitat că trebuie să moară

Autor: Ioana Trif

Anul apariției: 2019

Editura: Eikon

Număr de pagini: 200

Disponibilă: aici

Recenzie

Ei bine, nu știu exact cu ce să încep, deci o să o fac cu o primă impresie. Mi-a plăcut descrierea imediat, am simțit că este genul meu de lectură și am decis să îi acord o șansă, decizie pe care nu o regret. Mă asteptam la cu totul altceva referitor la acțiune, mă gândeam că o să fie o poveste obișnuită, cu personaje care parcurg un drum al inițierii, într-o lume fantastică, plină de supranatural pentru a se maturiza, dar am fost surprinsă pe parcursul operei să descopăr că “Omul a uitat că trebuie să moară” nu se încadrează în acest tipar. Personajul principal este deja matur, are o poveste bine conturată în spate, în care unele persoane cu siguranță se vor regăsi. Ea intră totuși într-un alt univers nou, în care poate doar privi cum destinul i-a întors omenirii toate ororile și răul creat. Aceasta a dus o viață grea, a trăit prin orfelinate pentru că părinții ei au murit, unde nu a avut o perioadă foarte prielnică dar a fost suficient ca ea să se ambiționeze să învețe și să aibă parte de un viitor mult mai bun. Fricile ei sunt tipice multora dintre noi, cum că nu o să putem să le oferim un viitor mai bun copiilor noștri sau că aceștia vor urma exemplul negativ al societății de astăzi în ciuda eforturilor noastre ca părinți pentru ai face să gândească diferit și bine.

Nu aveam pe nimeni. Cei cu care interacționam în fiecare zi, cei alături de care munceam, dar despre care nu știam nimic, nu mai erau în acel loc pe care îl știam eu. Casa mea era la fel de goală și de liniștită ca în fiecare zi. Trebuia să iau în considerare încă două variante ca să-mi explic nebunia care mă înconjura. Mă ferisem de ele. Poate că aceasta era moartea.

Cu fiecare pagină eram si mai curioasă să aflu adevarul, scopul personajului în acea lume. Dacă vreodată v-ați gândit cum ar fi dacă soarta ne-ar întoarce împotrivă toate faptele rele, cu siguranță cartea vă va raspunde și, totodată, vă va lasă cu întrebări. Animalele care au luat acum locul oamenilor și merg cu aceștia în lese, copaci care vorbesc și se poartă precum o fiintă rațională, sunt puține dintre surprizele care vă așteaptă
Deși surprinzătoare, nu pot spune că toți care o vor citi vor înțelege cu adevărat ceva din ea, îți trebuie o oarecare maturitate ca să citești printre rânduri și să simți ce voia autoarea să transmită de fapt. Am avut nevoie de un timp de gândire și de reflectat la ceea ce tocmai am lecturat din cauza situațiilor pe dos față de lumea noastră.

Caii au trecut pe lângă mine, în toată splendorea lor, povestind între ei, așa cum o făcuseră si copacii, fără să mă bage măcar în seamă. Nu mă vedeau și nu erau interesați de existența mea.

Sunt trase niște semnale de alarmă legate de alegerile noastre si consecințele lor, care pe mine m-au făcut să mă gândesc serios la acestea. Ioana Trif reușește să ne aducă în plan problemele grave ale societații de astăzi, iar cea care m-a marcat pe mine cel mai mult a fost legată de animale și cum omul le sacrifică pentru hrană, haine și de plăcere, comportându-se astfel dezastruros cu ele, deși acestea au suflete și simt. În carte am vazut cum ei si-au primit cu vârf si îndesat pedeapsa, pentru că roata se întoarce mereu. Iar atunci când fiecare primește ce a semănat, nu ne convine și ni se pare ca ni s-a făcut o mare nedreptate. Deși pe lângă cei vinovați există ca în orice război și victime, în acest caz copiii, care au de suferit datorită părințiilor care le fac o nedreptate. Un asemenea moment a fost când un băiețel a fost lăsat pradă în pădure sălbaticiunilor de către tatăl său, iar personajul nostru deși a încercat să întervină nu a putut, și afirm sincer că mi s-a rupt sufletul în două când am citit.

„Soarta merge lângă tine. Își pune mâinile la spate și te însoțește, exact așa cum mergea bunicul meu prin parc. Îți arată o cale și încă o cale, te îndrumă, dar trebuie s-o asculți, trebuie să caști ochii și s-o vezi. Binele stă mereu în spatele răului. De ce? Pentru că Răul este mai puternic, iar Binele este mai fragil și trebuie protejat. Răul a văzut mai multe, este mai dur, iar Binele este cât se poate de naiv. Dar merg mereu împreună, căci aceasta este Balanța, Universul stă mereu în echilibru. Din păcate, Binele este un copil, imediat se satură și se supără. Și când omul ține cu dinții să vadă doar Răul, celălalt pleacă. Mai mult, când omul crede că Binele nu este suficient de frumos și de mândru, se răzbună imediat. De aceea nemulțumitului i se ia darul.”

Citisem finalul și am rămas cu o mulțime de întrebări, ca să înțeleg când am văzut nota autoarei că, de fapt, trebuie să ne uităm adânc în spatele poveștii și să învățăm să fim mai buni pentru ca acest bine să ni se întoarcă. Nu vom ști niciodată unele lucruri care sunt peste măsura noastră, dar putem să le schimbăm pe cele care ne stau la îndemână. Vă recomand să acordați o sansă carții, să învățați ceva din ea, pentru că merită și pentru că sunt adevăruri scrise care trebuiesc conștientizate. Nu trebuie să uităm niciodată că primim ceea ce oferim și că trebuie să tratăm orice ființă vie, rațională sau nu, cu respect și bunătate tocmai pentru că noi avem darul de a diferenția binele de rău. Nu trebuie să ne pripim în luarea unor decizii și să ne lăsăm sentimentele să ne conducă pe o cale greșită. Acestea fiind spuse chiar sper că v-am convins să o lecturați și vă aștept parerile.

Încetul cu încetul am început să simt ură. Ura este mai grea decât furia, iar partea cea mai rea este ca ura are răbdare. Nu vrea aici si acum, se uită mereu după către viitor. A ros si ros din mine mult timp, până ce totul s-a domolit si am revenit la viata mea de zi cu zi, înțelegând în sfârsit că acesta este destinul meu. Că era mai bine pentru mine să fiu singură, în largul meu.

Este posibil să îți placă și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *